Mare zi, ar spune unii. [7 ianuarie 2012]

Astazi, e doar o zi foarte asteptata care si-a scos la iveala roadele.

Total neasteptat, demisionez! pentru a treia oara anul acesta. Renunt la tron si la puterea neceruta.Aici ti-s mainile, indiferent daca iti doresti sau nu regatul asta al meu, eu sunt constanta si-o sa-l modelez cum se cuvine…intr-o imparatie a Cuvantului.

Ramasa aici, cu orele inghetate la nord

eram un ceas de buzunar

uitat in haina pamantului

cusut cu secundarul de cer.

Pentru ultima dimineata fara sesiune, pentru ca ninge albastriu de aseara, pentru ca mofturile sunt mai mari decat nevoile…sa ne bucuram!

Si pentru ca nu stiam pana acum cum e sa astepti crezand ca asta va salva tot ce e de salvat.

Înainte de-a pleca, mai am câte ceva
de făcut. Căci încă nici nu te-am iubit.
(…)
Vom avea timp să suflăm smog
din trabuc uriaș
spre albastrul nepoluat,
să plângem împreună cu nou-născuții,
să ne ucidem împreună cu victimele,
dar încă nici nu te-am iubit,
am plâns și m-am ucis,
arătam cum se iubește,
dar încă nici nu te-am iubit.
Dați-mi viață, înainte de-a pleca!
N-am voie să văd pământul gol,
după îmbrățișarea care moarte naște.
Căci încă nici nu te-am iubit!
”Nu mă privi, lasă-mă să mă liniștesc, înainte
de a pleca și de a nu mai fi niciodată.”

Traducere din maghiara de P. Tóth Irén

Le vorbesti cand te copleseste o neliniste, cand te opreste din drum un peisaj (pe care altii n-ar da doi bani) ori cand descoperi ceva nou despre tine si, singur fiind, n-ai cui impartasi. Le vorbesti in gand si te luminezi – da, exista cineva care poate sa inteleaga.
E acolo. Si stii ca nu te minti; faptul ca acele vorbe nu ajung (dar de unde stii ca nu ajung?) e doar un accident, un impediment ce tine de legile fizice, de conjunctura si de alte
Nimicuri.

Voi, acestia sunteti Minunea. Darul.
Voi sunteti cabana fara lacat pe care o gasesti in varful muntelui cand te mana din urma furtuna. Sunteti sarea si piperul vietii mele.

…si pentru ca nu-mi place Hrusca[bine bine...cu o exceptie]…vi-l las pe Andries si va spun ca mi-e dor nebuneste de voi, Oameni-cabana ce sunteti!
Craciun…cum vreti voi sa aveti!

Eu.

ar trebui
sa scriu poezia aceasta
dar vad

ca numai tacand-o
incep inflorire
sa fiu

si daca nu sunt
cum sa scriu?

“

Sancho Panza

Altă matematică

Noi ştim că unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o pară
nu ştim cât face.
Ştim că cinci fără patru fac unu,
dar un nor fără o corabie
nu ştim cât face.
Ştim, noi ştim că opt
împărţit la opt fac unu,
dar un munte împărţit la o capră
nu ştim cât face.
Ştim că unu plus unu fac doi,
dar eu şi cu tine,
nu Ştim, vai, nu ştim cât facem.

Ah, dar o plapumă
înmulţită cu un iepure
face o roscovană, desigur,
o varză împărţită la un steag
fac un porc,
un cal fără un tramvai
face un înger,
o conopidă plus un ou,
face un astragal…

Numai tu şi cu mine
înmultiţi şi împărţiţi
adunaţi şi scăzuţi
rămânem aceiaşi…

Pieri din mintea mea!
Revino-mi în inimă! {NS}

Ti-am spus ca nu sunt apta medical pentru a fi cutitul de jertfa?

Acum, in fiecare dimineata se repeta aceeasi stare
temperatura de om nesanatos.

Ieri, exilata intr-un anotimp straniu, inima,
nu mai stia nici un cantec de vitejie,
am privit-o cu mila un timp
“mana care tradeaza e bine s-o tai”

Ale mele maini imi devenisera, nu stiu cum, luminoase,
mai albe ca niciodata. Degetele imi tresareau pe serpuitoare claviaturi de vazduh
(de unde atata vazduh in amarata asta de inima?)

„maine ai grija ce cumperi:
pe o fericire gonflabila oricine isi poate stinge tigara…”

Cu vorbele astea mi-a murit mie ingerul
ghemuit intre aripi,

dar eu nu am invatat nici acum
sa-mi iau “La revedere”
si-s tot mai goala cu fiecare om…

In drumul Ralucai spre munte…sau de la munte…sau in timpul muntelui, aceasta si-a dat seama cat de grozava [in ghilimele sau nu] poate sa fie Romanica.

Fagaras-orasul care nu inceteaza sa ma uimeasca[negativ vorbind]. Oamenii de aici sunt oameni foarte simpli, orasul e saracacios…masina ti-o ingropi la propriu in gaurile din asfalt…daaaar, dupa cum se pare, sunt oameni credinciosi…foarte!

Nokia [conecting people] nu poate sa redea nici pe departe orbitoarea stralucire a turlei inaltatoare…;)

Sa le spuna cineva ca desi EL e departe acolo sus…nu e nevoie sa stralucesti ca sa te vada…[aia doar pe noi ne intereseaza]

Muntele.[sau cel care n-are nevoie de plural]

…n-ai putea sa stai in fata lui fara sa fii mandru [nu stiu de ce..simpla fiintare aici te inalta.]

Cristian mi-a spus odata ca Muntele “…te face sa apartii lui”.

Eu…ma vait ca mi-e greu rucsacul si ma bucur in ascuns .

Acasa in tren.

Dupa ce am fost tratata ca o printesa de cei de la CFR, care au asteptat cu trenul accelerat Sibiu-Timisoara vre-o 40 de min ca eu sa vin cu un alt tren care avea intarziere[din nemarginita lor vina]…ma opresc intr-o gara si vad, ce in naivitatea mea, n-as fi crezu ca exista.Daca m-as mai fi dat jurnalist feroce as fi scos probabil un material bunicel din asta…dar asa, nu pot decat sa ma’ntristez.

P.S. In timp ce scriam eu sarguincios articolul de pe blog…intr-o gara urca un flacau…se aseaza in fata mea…scoate o tehnologie si butoneaza. Privirea mi se opreste la picioarele lui…purta asa ceva: