!!!ASTA!!!

Confessio

Doamne, tinde-Ti patrafirul
peste fata mea de lut,
sufletu-mi neghiob si slut
sa-l albesti cu tibisirul
cand amurgu-si toarce firul
peste-un pic de gand tacut.

Sa-Ti vorbesc, ne-aud vecinii,
iar osanda e pacat;
eu stau pe-un colt plecat
si sa-mi scriu povara vinii,
pe cand Tu, la vremea cinii,
sa-mi soptesti ca m-ai iertat

Aciuiati pe-o vatra noua
vom purcede spre nou cant;
eu, o mana de pamant,
Tu, lumina-n strop de roua,
migali-vom cartea-n doua:
Tu, vreo trei, eu, un cuvant.

Si-ncaltandu-Te-n sandale
sa pornesti pe drum stelar,
intr-ale slovelor chenar
eu opri-Te-voi din cale
si-n minunea vrerii Tale
Te-oi sorbi dintr-un pahar.

(Valeriu Anania)

In seara asta facem pauza de la orice. Mai lasa’ma cu invatatul…e sambata seara. Lasagna+Taxi

[been here....done that]

Mare zi, ar spune unii. [7 ianuarie 2012]

Astazi, e doar o zi foarte asteptata care si-a scos la iveala roadele.

Total neasteptat, demisionez! pentru a treia oara anul acesta. Renunt la tron si la puterea neceruta.Aici ti-s mainile, indiferent daca iti doresti sau nu regatul asta al meu, eu sunt constanta si-o sa-l modelez cum se cuvine…intr-o imparatie a Cuvantului.

Ramasa aici, cu orele inghetate la nord

eram un ceas de buzunar

uitat in haina pamantului

cusut cu secundarul de cer.

Pentru ultima dimineata fara sesiune, pentru ca ninge albastriu de aseara, pentru ca mofturile sunt mai mari decat nevoile…sa ne bucuram!

Si pentru ca nu stiam pana acum cum e sa astepti crezand ca asta va salva tot ce e de salvat.

Înainte de-a pleca, mai am câte ceva
de făcut. Căci încă nici nu te-am iubit.
(…)
Vom avea timp să suflăm smog
din trabuc uriaș
spre albastrul nepoluat,
să plângem împreună cu nou-născuții,
să ne ucidem împreună cu victimele,
dar încă nici nu te-am iubit,
am plâns și m-am ucis,
arătam cum se iubește,
dar încă nici nu te-am iubit.
Dați-mi viață, înainte de-a pleca!
N-am voie să văd pământul gol,
după îmbrățișarea care moarte naște.
Căci încă nici nu te-am iubit!
”Nu mă privi, lasă-mă să mă liniștesc, înainte
de a pleca și de a nu mai fi niciodată.”

Traducere din maghiara de P. Tóth Irén

Le vorbesti cand te copleseste o neliniste, cand te opreste din drum un peisaj (pe care altii n-ar da doi bani) ori cand descoperi ceva nou despre tine si, singur fiind, n-ai cui impartasi. Le vorbesti in gand si te luminezi – da, exista cineva care poate sa inteleaga.
E acolo. Si stii ca nu te minti; faptul ca acele vorbe nu ajung (dar de unde stii ca nu ajung?) e doar un accident, un impediment ce tine de legile fizice, de conjunctura si de alte
Nimicuri.

Voi, acestia sunteti Minunea. Darul.
Voi sunteti cabana fara lacat pe care o gasesti in varful muntelui cand te mana din urma furtuna. Sunteti sarea si piperul vietii mele.

…si pentru ca nu-mi place Hrusca[bine bine...cu o exceptie]…vi-l las pe Andries si va spun ca mi-e dor nebuneste de voi, Oameni-cabana ce sunteti!
Craciun…cum vreti voi sa aveti!

Eu.

ar trebui
sa scriu poezia aceasta
dar vad

ca numai tacand-o
incep inflorire
sa fiu

si daca nu sunt
cum sa scriu?

“

Sancho Panza

Altă matematică

Noi ştim că unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o pară
nu ştim cât face.
Ştim că cinci fără patru fac unu,
dar un nor fără o corabie
nu ştim cât face.
Ştim, noi ştim că opt
împărţit la opt fac unu,
dar un munte împărţit la o capră
nu ştim cât face.
Ştim că unu plus unu fac doi,
dar eu şi cu tine,
nu Ştim, vai, nu ştim cât facem.

Ah, dar o plapumă
înmulţită cu un iepure
face o roscovană, desigur,
o varză împărţită la un steag
fac un porc,
un cal fără un tramvai
face un înger,
o conopidă plus un ou,
face un astragal…

Numai tu şi cu mine
înmultiţi şi împărţiţi
adunaţi şi scăzuţi
rămânem aceiaşi…

Pieri din mintea mea!
Revino-mi în inimă! {NS}

Ti-am spus ca nu sunt apta medical pentru a fi cutitul de jertfa?

Acum, in fiecare dimineata se repeta aceeasi stare
temperatura de om nesanatos.

Ieri, exilata intr-un anotimp straniu, inima,
nu mai stia nici un cantec de vitejie,
am privit-o cu mila un timp
“mana care tradeaza e bine s-o tai”

Ale mele maini imi devenisera, nu stiu cum, luminoase,
mai albe ca niciodata. Degetele imi tresareau pe serpuitoare claviaturi de vazduh
(de unde atata vazduh in amarata asta de inima?)

„maine ai grija ce cumperi:
pe o fericire gonflabila oricine isi poate stinge tigara…”

Cu vorbele astea mi-a murit mie ingerul
ghemuit intre aripi,

dar eu nu am invatat nici acum
sa-mi iau “La revedere”
si-s tot mai goala cu fiecare om…