Chiar nu conteaza daca am fost la baute cu voi, daca am facut vacante impreuna, daca ne scriem de patru ori pe zi ori de doua ori pe an, daca stiu ce parfum v-ati cumparat de curand ori ce preferati sa mancati la micul dejun. Uneori nici unul din lucrurile acestea nu au relevanta. Pentru ca sunt oameni pe care-i simti din lumea ta fara ca ele, lucrurile, sa se intample ori sa se impuna.

Le vorbesti cand te copleseste o neliniste, cand te opreste din drum un peisaj (pe care altii n-ar da doi bani) ori cand descoperi ceva nou despre tine si, singur fiind, n-ai cui impartasi. Le vorbesti in gand si te luminezi – da, exista cineva care poate sa inteleaga.
E acolo. Si stii ca nu te minti; faptul ca acele vorbe nu ajung (dar de unde stii ca nu ajung?) e doar un accident, un impediment ce tine de legile fizice, de conjunctura si de alte
Nimicuri.

Voi, acestia sunteti Minunea. Darul.
Voi sunteti cabana fara lacat pe care o gasesti in varful muntelui cand te mana din urma furtuna. Sunteti sarea si piperul vietii mele.

…si pentru ca nu-mi place Hrusca[bine bine...cu o exceptie]…vi-l las pe Andries si va spun ca mi-e dor nebuneste de voi, Oameni-cabana ce sunteti!
Craciun…cum vreti voi sa aveti!

Eu.