Petre al meu s-a trezit cu noaptea-n cap. Avea treabă la Paris. Ei, asta e, îşi zise el, resemnat. Poate data viitoare… Îşi privi ceasul. Era la fel de zâmbitor şi de perfect inexpresiv ca de obicei…
Uite așa pe fugă îmi împachetez cate ceva și plec….caracteristic mie. (și El fiind al meu,se subordonează mie)
…
Să te trezeşti, aşa, parcă ai fi îmbrăcată cu tine însăţi pe dos. Te duci la baie şi eşti exclusiv fizic vreo zece minute – asta nu e facultativ, nici n-ai putea să fi mai mult decât fizic, pentru că mintea ţi-a rămas undeva în lumea somnului, încă îşi adună, apoi împarte fricile şi feţii frumoşi din vama celeilalte vieţi, a dormită.
Aprinzi lumina în bucătărie şi închizi ochii. Ce mişto era odată, atunci când nu existau becuri de o sută de waţi, ai fi aprins o lumânare care ţi-ar fi desenat mâna pe zidul casei, întunecată şi uriaşă în lumina gălbuie şi caldă ca perna de pe care abia te-ai ridicat. Ce şmecherie. În fine, bâjbâi prin sertare, scoţi tot felul de drăcii care nu-ţi trebuie şi la care te benoclezi depăşit şi te întrebi cu vocea aia atonă şi incoerentă din cap de ce până şi o prăpădită de cafea necesită atâta căutare, îndemânare, atenţie că verşi apa clocotită pe tine şi-o să te usture ca naiba, fiindcă dimineaţa toate senzaţiile sunt augmentate de vreun milion de ori, fără exagerări zic.
Să-i luăm drept etalon pe toți care în momentul ăsta încă dorm – sunt chiar teroriști. După vreo cinci minute de sorbit din cafea, mintea ta emană stări de alertă! Singura ei hibă este că de-ar fi reprezentată grafic ar arăta exact ca un ou plesnit straşnic pe un geam – exasperat şi vraişte. Procesezi la capacitatea maximă admisă la ora 07:17 o pedeapsă corespunzătoare pentru domnii care încă iși savurează somnurile. Îi urăşti în aşa hal că, dacă i-ai muşca, ţi-ar curge venin din gingii şi ar provoca paralizia instantanee. Tre’ să fi visat foarte naşpa azinoapte.
Dacă ai putea să te gândeşti acum intens la iubire, adică să te concentrezi pe ea, să devii una cu ea (un soi de yoga, bănuiesc) ai fi salvată; da’ nu poţi.
Nu-ţi rămâne decât să-ţi vezi de apa sfinţită a profanului ( a se citi cafea),să mai citești niște cursuri şi să speri că nu vei ajunge din nou cu întârziere la examen. Speri degeaba, fiindcă ştii care-i adevărul.
Ma impresionezi frumos draga Rodica…de fiecare data cand ma NEuiti.Pentru asta si pentru multe altele iti multumesc[cam cat pot eu].
Ca speciala trebuie sa caut alti speciali[i mei]….care sunt doar doi,deocamdata…Angoasa Nuda si Monica [ca sa treaca mai usor dimineata de maine].Si sa mentionez specialele instructiuni preimite:
1. Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebuie sa dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali.
Am incalcat-o pe asta putin.
2. Fiecare S.S. trebuie sa isi creeze o legatura pe net la blogul (si autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul.
3. Fiecare S.S. trebuie sa isi prezinte premiul pe blog si sa adauge un link la acest post, care explica ce este cu premiul.
4. Fiecare S.S. care a castigat premiul este rugat sa viziteze acest post si sa isi adauge numele la Mr.Linky List astfel incat sa existe o evidenta a fiecarui ins premiat
5. Fiecare S.S. trebuie sa posteze aceste reguli pe blogul lui
unii oameni in sesiune invata,beau cafea, transforma noptile in zi…mai merg si la examene…stres,oboseala,nervi,uitare.
Mica si “neprihanita” de mine,pe langa toate astea,de ieri seara, ma tot surprind prin casa ca ma port cu scrisoarea de la tine…(de parca ai intelege ceva din romana mea fara diacritice…doar ca mi-e somn si mi-e prea dor de “parla troppo” ca sa fac vre-un efort suplimentar)…
intre timp,mi-ai descoperit o noua obsesie:)
P.S. promit un Later edit.
P.S. Grazie a te per la belissime parole!…si pt ca nu ai uitat cat iubesc scrisorile reale[provare qui]
odată pusă la punct şi ca să rămână aşa
viaţa
te obligă ironic la cea mai infamă selecţie
tot ce poţi păstra la vedere sunt momentele incolore care nu te-ar fi adus
aici
de la sine putere.
secretul succesului -metoda litierei
în ultima vreme dorm de-a curmezişul patului
cu tălpile spre geam, adică
nu ştiu
cum să-ţi spun, încerc să simplific
până când totul o să se rezume
la atât
el nu are ochi sau dacă are şi-i ascunde undeva într-un colţ
se plimbă prin întunericul meu pipăind zidurile
trage în urma lui lanţuri grele
vrea să-mi lege gleznele apoi să se urce pe geam şi să plece în zbor
dar nu mi-e frică, asta încearcă în fiecare noapte
nu ştie nătăraul că şi ei
m-au legat de pat
pentru că au nevoie de mine
P.S….de azi încerc să devin mai mult rațională….până trec săptămânile astea 3.[măcar încerc...am zis!]
LATER EDIT: …cel puțin nu am fost atât de sadică încât să fac poze când am ars-o….dar te-am ascultat. (L)ATER EDIT încheiat
un teritoriu pe care în copilărie voiam să îl cuceresc l-am cucerit într-un târziu. acolo am găsit doar oameni.
în rest….
ăştia în spital s-au scăpat la un moment dat şi mi-au zis că-mi cam bate inima…
cam prea.
dar n-ar trebui să mă îngrijoreze asta.
păi de ce m-ar?
azi aș vrea să mă duc la circ. aşa aş vrea.
mi-e dor de mirosul acela de praf şi animale, mi-e dor de mine copil cu ochii imenşi fascinaţi, mi-e dor de zumzetul şi râsetele oamenilor, de feţele lor gri, invariabil gri, dar plesnite jucăuş de multicolorele cupolei.
cred că o să-mi pocnească inima pe-acolo…dac-aș merge.
şi daaa!! dacă tot sunt un astfel de gen de copil, chiar vreau să mă pupe în vis gândurile astea gri. căci, recunosc onest, cu mintea pe inima-mi aia năstruşnică: cam am gânduri gri.
da’ de-un gri luminos.
P.S. după câteva zile am inteles măcar ceva: ” în lupta dintre tine şi lume, fato, pariază pe lume.”
..nu mă prea pricep atât de bine la mulţumiri;
le simt doar într-un mare fel, vibrînd.
dar ştiu că trebuie şi spuse,
măcar din când în când…
este indescifrabilă starea în care sunt sau, mai exact, cum mă simt.
cu cât aş vrea să vorbesc, pentru că este singurul lucru care ar fi bun acum, cu atât pic mai jos. în ochii mei. în mintea mea.
probabil că trebuie să încep să tac.
habar n-am…
acum joc de una singură jocul ăla dement în care suferi ca un cretin dar nu vrei să laşi nimic să transpară, căci oricum nu ajută nimănui.
nici nu ştiu dacă poartă vreun nume..
mai mult ca sigur mă va prinde din nou dimineaţa gândind şi uitînd de mine…
maine o să-mi pregătesc rucsacul. ca şi cum aş pleca cu noaptea-n cap acasă. mi-e puţin dor … mi-e puţin dor de mine.
şi poate fac nişte sandwichuri dintr-alea super gustoase cu caşcaval şi kaizer deasupra şi-o feliuţă de roşie.
PS: de ce când suntem copii ne vin mult mai la îndemână cuvintele magice…?!
‘te rog’…’mulţumesc’…
automatisme timpurii sau alterări întârziate?
cred că, de fapt, ce încercam eu aici era doar un
mulţumesc!
..şi-aveţi grijă de voi(şi de mine)!
*pentru că Sufletul meu umplut de atâtea sărbători și spirite ale crăciunului plouă cu daruri…și
*pentru că douăşasele nu avea voie să fie aşa de monoton.[şi asta ca să te regăseşti...că acum ai voie.deşi o faci şi atunci când nu. 
]
pentru tine…
“hai să ne jucăm de’a v’aţi ascunselea
printre cărţi şi trifoi
amândoi suntem legaţi la ochi
nu cred ca ne vom întâlni vreodată
avînd atâta spaţiu şi timp la dispoziţie
dar,dacă se va întâmpla,
te rog, te rog
nu mă strange prea tare de mana”
P.S.poartă-te frumos cu ea,e prea mică și nu știe ce vrea.când zâmbește,zâmbește-i și tu.
